JUDEŢUL TIMIŞ

Consiliul Local al Municipiului

                 Lugoj

 

 

PROCES-VERBAL

încheiat azi, 18.08.2008,

în şedinţa extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Lugoj

 

Şedinţa a fost convocată prin Convocatorul înregistrat sub nr. 55606 din 13.08.2008 prin care un număr de 9 consilieri au convocat o şedinţă extraordinară pentru data de 18.08.2008.

            La şedinţă participă: dl. primar ing. Francisc Boldea, dl. viceprimar ing. Ioan Ambrus, dl. secretar cons. jr. Dan Ciucu.

            Sunt prezenţi următorii consilieri: dl. Ioan Ambrus, dl. Ion Amza, dl. Marius Baboniu, dl. Ioan Barboni, dl. Nicu Bădina, dl. Ştefan Blidariu, d-na Voichiţa Coţolan, dl. Iosif Crăciunescu, dl. Călin Dobra, dl. Cristian Galescu, d-na Rodica Ilie, dl. Iosif Pozsar, dl. Adrian Serendan, dl. Bujor Stanciu, dl. Sorin Stragea, d-na Diana Szucs.

Dl. Gaidos – a anunţat că întârzie.

Preşedinte de şedinţă este dl. cons. Ioan Barboni, conform regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local.

Dl. Barboni – ordinea de zi este cuprinsă în Expunerea de motive – convocator şi se referă la proiectul de hotărâre privind gestionarea donaţiilor de la persoanele fizice şi juridice, colectate din municipiul Lugoj pentru sinistraţii din Moldova şi Maramureş.

Dl. Barboni – faţă de ordinea de zi prezentată, mai sunt puncte suplimentare?

Dl. Ambrus – propun suplimentarea ordinii de zi cu proiectul de hotărâre privind modificarea regulamentului de organizare şi funcţionare al Serviciului Public Desfacere Pieţe, Târguri şi Oboare.

Dl. Barboni – supun la vot ordinea de zi plus suplimentarea cu proiectul de hotărâre privind modificarea regulamentului de organizare şi funcţionare al Serviciului Public Desfacere Pieţe, Târguri şi Oboare. Cine este pentru?

Se aprobă în unanimitate, cu 16 voturi.

Dl. Barboni – trecem la pct. 1 privind gestionarea donaţiilor de la persoanele fizice şi juridice, colectate din municipiul Lugoj pentru sinistraţii din Moldova şi Maramureş.

            Dl. Stragea – mi-ar plăcea să cred că acest proiect de hotărâre este inspirat de un sentiment de sinceritate, de solidaritate faţă de persoanele sinistrate din Moldova şi nu dintr-un motiv politicianist, electoral. Sunt convins că dacă era 2006, 2010 şi nu era un an electoral, cu importanţă deosebită, nu s-ar fi convocat această şedinţă. Eu sunt de acord cu acest proiect de hotărâre pentru că suntem solidari la modul foarte sincer cu aceşti năpăstuiţi ai sorţii, dar nu cred că este normal ca să folosim necazul altora pentru interese politice.

Dl. Bădina -  dintre toate persoanele trecute ca iniţiatori ai acestui proiect de hotărâre, cine poate să-mi dea un răspuns, apare numele meu, fără semnătură şi se poate interpreta că nu am fost de acord cu această iniţiativă şi atunci vă pun întrebarea dintre cei trecuţi cine m-a contactat şi mi-a cerut girul nu pentru semnătură ci să fiu trecut.

Dl. Barboni – dintre cei 9 dacă vrea să răspundă cineva.

Dl. Bădina -  în situaţia asta mai sunt şi alte persoane. Orice persoană bine intenţionată, mai puţin interesată de acest aspect, cine citeşte aici, poate să vadă că unii au semnat, alţii nu. Concluzia: unii sunt de acord, unii nu sunt de acord. Dacă n-am nici un răspuns, dintre cei care au semnat nimeni nu se regăseşte aici, eu spun că cel care a scris este un mare nesimţit, fără nici un fel de logică, fără nici o bună intenţie când doreşte să creeze acţiuni de întrajutorare, de acţiuni comunitare. Eu am făcut acte de caritate, sponsorizări, am sponsorizat în 6 ani apariţia a 28 de cărţi la Lugoj. Dacă-i vedeţi pe toţi care au semnat, toţi la un loc nu au făcut atâtea donaţii publice câte am făcut eu. Iar nesimţirea, nesimţirea îi forţează pe aceşti invidioşi să scrie nume de persoane care nu sunt contactate, dar care doresc să ne denigreze, să ne ponegrească numele. Este bine să întrebaţi fiecare persoană care nu are semnătura aici dacă a fost contactă sau nu. Baboniu Marius – n-aţi semnat. Aţi fost contactat sau nu? Stragea Sorin?

Dl. Stragea – da.

Dl. Bădina – Ilie Rodica?

D-na Ilie – am fost sunată de d-na dr. Szűcs, mi s-a spus, am fost de acord, dar n-a mai venit să semnez. Am fost de acord.

La orele 15.10 – soseşte dl. Gaidos.

Dl. Bădina – aceasta este situaţia la ora aceasta. Unii care pe faţă doresc să se afirme, să iasă în public că sunt mari gentlemani şi oameni de caritate, doresc să denigreze alte persoane. Nesimţirea n-are margini. Nesimţirea politică, nesimţirea de a ieşi în faţă şi mâine, poimâine vor să declare că sunt candidaţi de senatori sau deputaţi. Jenant. Sunt de acord cu iniţiativa, fără mizeria de care a dat dovadă acest grup de iniţiativă, sunt de acord să particip şi material şi bănesc şi totodată am văzut azi pe site-ul Primăriei Timişoara că nu se acceptă haine vechi şi dacă chiar sunt vechi, trebuie să fie însoţite de certificate de igienizare de la firme de specialitate, conserve se acceptă şi, sigur, participarea materială, bănească. Îmi pare rău că nu este liderul nesimţirii aici la această şedinţă.

Dl. Amza – dacă mai vorbiţi aşa de noi, ieşim din şedinţă şi gata. Noi nu suntem nesimţiţi.

Dl. Bădina - îmi pare rău că nu este liderul nesimţirii aici.

Dl. Amza – d-le preşedinte, dacă îi permiteţi să ne facă nesimţiţi, noi ieşim din şedinţă.

Dl. Barboni – nu. Staţi.

Dl. Amza – nu s-a făcut cu rea intenţie. Dumneata vorbeşti cu rea intenţie acum total. Care-i nesimţirea? Spune care-i nesimţirea?

Dl. Bădina – când eraţi numit director la Apele Române la Timişoara şi au fost inundaţiile …

Dl. Amza – eu ţi-am spus dumneatale că neam de neamul dumneatale n-o să fie numit. Nu te mai lega de asta.

Dl. Bădina – n-aţi avut iniţiativă să adunaţi un leu.

Dl. Amza – trebuia s-o faci dumitale dacă erai isteţ. Când om fi de aceeaşi pregătire, ne-om trage de şireturi.

Dl. Serendan – cu regret, dl. Bădina ştie că atunci când vrem să convocăm o şedinţă extraordinară, trebuie să fie un număr de semnături. S-a ajuns la numărul de 7 semnături, suficient pentru a convoca o şedinţă extraordinară.

Dl. Bădina – nu am făcut şi nu declar jignire. A fost o situaţie de fapt care există, legată de o lipsă de bun simţ şi care lipsă de bun simţ este aceea că a trecut pe lângă un lucru fără să fie perceput. Acea persoană care este trecută aici şi mai mulţi au declarat că nu au fost contactaţi, am fost trecuţi pe o listă pe care la prima vedere dacă o privim, vedem că unii au fost de acord pe bază de semnătură, alţii nu. Nesimţire nu este jignire, este faptul că s-a trecut pe lângă un lucru fără să fie perceput, fără să fie contactat, pe lângă o persoană fără să i se ceară nici un fel de consimţământ şi este trecut pe un tabel public. Departe de jignire.

Dl. Amza – am vrut să-i atrag atenţia d-lui Bădina că e lista cu toţi consilierii. În momentul când s-a ajuns la consilieri, mai mult de 7, s-a oprit lista. Au fost contactaţi telefonic mai mulţi, au spus că sunt de acord, s-au obţinut 7 semnături, repede s-a băgat să se ţină cât mai repede şedinţa.

Dl. Bădina – îi atrag atenţia d-lui Amza să nu mai îmi atragă mie atenţia, este punctul meu de vedere. N-am avut intenţia deloc să jignesc pe nimeni, am prezentat o situaţie de fapt, n-am spus că e politică, că este rea voinţă, însă comportamentul mizerabil mă face să spun că perceperea unui lucru de o singură parte dă dovadă de lipsă de bun simţ.

Dl. Pozsar – n-am înţeles de ce sunt nesimţit dacă am semnat lista respectivă.  V-aţi referit la cele 9 persoane care am semnat.

Dl. Bădina – nu. La cei care au contactat şi nu a recunoscut nimeni aici.

Dl. Pozsar – puteţi asculta banda. Mi-am trecut ultimul numele şi am semnat.

Dl. Bădina – nu faceţi parte din nesimţire când cei 9 care aţi semnat n-aţi ridicat mâna să spuneţi că da, eu sunt iniţiatorul. Aţi semnat, e meritul dvs. şi al meu că sunt de acord.

Dl. Pozsar – am fost de acord şi şedinţa trecută când s-a discutat în sensul de a ajuta sinistraţii din Moldova şi Maramureş datorită faptului că şi la necazurile din Banat, din jud. Timiş şi atunci Consiliul a fost de acord şi am ajutat sinistraţii. Cred că este datoria noastră să-i ajutăm pe fiecare dacă putem.

Dl. Barboni – nu sunteţi corect până la capăt. Dacă votam data trecută, ni s-a spus că dezechilibram bugetul. Aţi fost 8 ani viceprimar. Nu aduceţi argumente din astea, că o să vă dau eu vreo două argumente.

Dl. primar – conform legii, când se face iniţiativă, fiecare scrie numele şi semnează. Nu trebuiau trecute cele 19 nume.

Dl. Amza – nu ştiu de ce ne ţineţi teoria în lipsă. Scrisul îl cunoaşteţi toată lumea. Ne ţineţi teorie în lipsă.

Dl. primar – fiecare am fost consilieri ani de zile şi când se face o iniţiativă se trece numele şi semnătura. Şi când se adună 7 consilieri, atunci se poate face un drept de iniţiativă. Nu se trec 19 şi se semnează în drept. Cine iniţiază, aceia şi semnează.

Dl. Amza – când se constituie un grup, unul merge şi obţine semnături. Ne ţineţi teorie în lipsă, cunoaşteţi scrisul, de aia şi faceţi atâta tam-tam.

D-na Coţolan – să analizăm art. 2 al 3-lea subpunct. Nişte instrumente de lucru ne trebuie. Din punctul meu de vedere este vorba de contracte de donaţie. Trebuie să avem aceste contracte. Ar trebui să ştim ce ONG-uri funcţionează acolo. Comisia poate stabili printr-un regulament la cine să ajungă ajutoarele.

Dl. Bădina – art. 2(1) să fie eliminat. Este deja deschis un cont. Urmează să fie făcut public.

                  - ultimul alineat de la art. 2 – nu ştim până unde se întind competenţele unui grup de iniţiativă. Este o acţiune politică pe faţă pentru că trebuie să dăm la Suceava, dirijat de către dl. Martinescu, că acolo este tovarăşul Fluture, vicepreşedintele de la PD şi este preşedinte al Consiliului Judeţean, la fel este şi la Satu Mare. La Bacău sunt dărâmate, nu inundate 160 de case.

Dl. Barboni – comisia să prezinte până la şedinţa ordinară cu ce aspecte se pot întâlni şi nu le pot rezolva.

                  - am fost contactat pentru convocarea şedinţei. Mi se părea de mare bun simţ un art. 3. Vreau să vă amintesc că pentru donaţii făcute sinistraţilor este cont deschis la Biserica Adormirea Maicii Domnului. Din venitul meu am donat la acea cutie pentru sinistraţi, fără a menţiona suma. Nu trebuia un cont special. Dar sunt de acord şi cu contul acesta special.

                - să trecem la constituirea grupului de lucru.

D-na Coţolan – propun reformularea art. 1 – primarul municipiului Lugoj, fără nominalizare.

Dl. Ambrus – o propun pe d-na Corbeanu.

Dl. Barboni – o propun pe d-na Coţolan.

Dl. Dobra – îl propun pe dl. Galescu.

Dl. Amza – îl propun pe dl. Serendan.

Dl. Pozsar – îl propun pe dl. Pozsar.

Dl. Bădina – dl. Pozsar, 8 ani cât a fost viceprimar, parcă ar fi mâncat sămânţă de mut, acum parcă mănâncă sămânţă de limbariţă. 8 ani nu l-am auzit vorbind. Iar acum, de la a 2-a, a 3-a şedinţă, sare ca ursul din bârlog. Eu ştiu ce să vorbesc la adresa fostului viceprimar, cu firma lui şi cu toate celelalte.

Dl. Pozsar – eu cred că am avut şi avem un regulament în Consiliul acesta. Când vrem să luăm cuvântul, trebuie să ne anunţăm. Şi cred că nu vorbele pe care le-am spus şedinţele trecute contează, ci ce am făcut.

Dl. Bădina – câte prostii ai făcut, anulează lucrurile bune.

Dl. Pozsar – dar faţă de ceea ce aţi făcut dvs., nu se anulează.

Dl. Bădina – ai stat cu mâna întinsă 8 ani de zile după votul PSD-ului.

Dl. Barboni – să ne prezentaţi regulamentul de funcţionare la o şedinţă viitoare.

Dl. Bădina – pe toate străzile cu gropi, scrie Pozsar.

Se trece la vot secret. Comisia de validare a voturilor dă citire procesului-verbal întocmit în urma numărării voturilor. Fiecare consilier propus a fost aprobat cu 17 voturi.

La orele 15.30 – iasă din sală dl. Ambrus.

Dl. Barboni – supun la vot amendamentul d-lui Bădina privind eliminarea art. 2.1. Cine este pentru?

Se aprobă în unanimitate, cu 16 voturi.

Dl. Barboni – supun la vot amendamentul d-nei Coţolan ca la art. 1.1 să scrie primarul municipiului Lugoj, fără Francisc Boldea. Cine este pentru?

Se aprobă în unanimitate, cu 16 voturi.

Dl. Barboni – supun la vot pct. 1. Cine este pentru?

Se aprobă în unanimitate, cu 16 voturi.

Se adoptă Hotărârea nr. 57/18.08.2008.

            Se trece la discutarea pct. 2 privind modificarea regulamentului de organizare şi funcţionare a S.P.D.P.T.O.

Dl. Barboni – supun la vot pct. 2. Cine este pentru?

Se aprobă în unanimitate, cu 16 voturi.

Se adoptă Hotărârea nr. 58/18.08.2008.

            Dl. Barboni – se revocă vechea HCL.

Nemaifiind discuţii, dl. Barboni declară închise lucrările şedinţei.

 

 

            PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                                               SECRETAR

                        tehn. Ioan Barboni                                                 cons. jr. Dan Ciucu