Consiliul Local al Municipiului
încheiat azi, 6.03.2009,
în şedinţa extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Lugoj
Şedinţa a fost convocată prin Dispoziţia Primarului nr. 575 din 4 martie 2009, prin care se aduce la cunoştinţa consilierilor şi ordinea de zi (Dispoziţia se află la dosar).
La şedinţă participă: dl. primar ing. Francisc Boldea, dl. secretar cons. jr. Dan Ciucu.
Sunt prezenţi următorii consilieri: dl. Ion Amza, dl. Marius Baboniu, dl. Ioan Barboni, dl. Nicu Bădina, d-na Adriana Corbeanu, d-na Voichiţa Coţolan, dl. Iosif Crăciunescu, dl. Călin Dobra, dl. Albin Gaidos, dl. Cristian Galescu, dl. Septimiu Gârbea, d-na Rodica Ilie, dl. Adrian Serendan, dl. Bujor Stanciu, d-na Diana Szűcs.
Au anunţat că întârzie d-nii Blidariu şi Ivan.
D-nii Ambrus şi Pozsar – absentează motivat.
Preşedinte de şedinţă este d-na cons. Diana Szűcs, conform regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local.
D-na Szűcs – vă supun atenţiei ordinea de zi şi anume: Proiectul de hotărâre privind desemnarea persoanei care va semna actele adiţionale şi orice acte ce decurg din prelungirea termenului de finalizare a Convenţiei încheiate între Consiliul Local al Municipiului Lugoj şi Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor privind finanţarea şi implementarea programului multianual prioritar de mediu şi gospodărire a apelor - “ Programul – Modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în bazinul Criş, în judeţul Vaslui şi în municipiul Ploieşti”, subprogramul“Reabilitarea alimentării cu apă în municipiul Lugoj” Iniţiator: Primarul Municipiului Lugoj.
D-na Szűcs – dacă nu mai sunt completări la ordinea de zi, v-o supun la vot. Cine este pentru?
Se aprobă în unanimitate, cu 15 voturi pentru.
La ora 10.02 – sosesc d-nii Blidariu şi Ivan.
D-na Szűcs – dacă nu sunt discuţii, vă supun la vot proiectul de hotărâre. Cine este pentru?
Se aprobă în unanimitate, cu 17 voturi.
Se adoptă Hotărârea nr. 83/6.03.2009.
Nemaifiind discuţii, d-na Szűcs declară închise lucrările şedinţei.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR
dr. Diana Szűcs cons. jr. Dan Ciucu