JUDEŢUL TIMIŞ

Consiliul Local al Municipiului

                 Lugoj

 

PROCES-VERBAL

încheiat azi, 29.10.2009,

în şedinţa ordinară a Consiliului Local al Municipiului Lugoj

 

            Şedinţa a fost convocată prin Dispoziţia Primarului nr. 2219 din 23 octombrie 2009, prin care se aduce la cunoştinţa consilierilor şi ordinea de zi (Dispoziţia se află la dosar).

            La şedinţă participă: dl. primar ing. Francisc Boldea, dl. viceprimar ing. Ioan Ambrus, dl. secretar Dan Ciucu, dl. ing. Dinel Mazilu, d-na Emilia Harda din partea firmei de proiectare.

            Sunt prezenţi următorii consilieri: dl. Ion Amza, dl. Marius Baboniu, dl. Ioan Barboni, dl. Nicu Bădina, dl. Ştefan Blidariu, d-na Adriana Corbeanu, d-na Voichiţa Coţolan, dl. Iosif Crăciunescu, dl. Cristian Galescu, dl. Septimiu Gârbea, d-na Rodica Ilie, dl. Iosif Pozsar, dl. Adrian Serendan, dl. Bujor Stanciu.

Sunt prezenţi şi delegaţii săteşti ai localităţilor Măguri – dl. Ionel Ursu şi Tapia – dl. Dumitru Toma.

Absentează motivat d-nii Gaidos, Ivan, d-nele Bînă şi Szűcs.

Preşedinte de şedinţă este dl. cons. Ion Amza, conform regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local.

Dl. Amza – înainte de la trece la ordinea de zi, vă supun atenţiei procesul-verbal al şedinţei ordinare din 29 septembrie  şi al şedinţei extraordinare din 9 octombrie. Dacă nu sunt discuţii, cine este pentru procesul-verbal al şedinţei ordinare din 29 septembrie ?

Se aprobă în unanimitate, cu 15 voturi.

Dl. Amza - cine este pentru procesul-verbal al şedinţei extraordinare din 9 octombrie ?

Se aprobă în unanimitate, cu 15 voturi.

Dl. Amza  – vă supun atenţiei ordinea de zi şi anume:

I.                   Proiecte de hotărâri privind:

1. Acordarea avizului preliminar pentru reactualizarea PUG – municipiul Lugoj. Iniţiator: Primarul Municipiului Lugoj. 

            2. Aprobarea Planului Urbanistic Zonal  – Locuinţă şi spaţiu comercial - modificare regim de înălţime – propunere finală P+3E+2Er – str. Someşului, nr. 7, Lugoj. Iniţiator: Primarul Municipiului Lugoj. 

            3. Aprobarea cuantumului orar al compensaţiei acordate voluntarilor din  cadrul  Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă. Iniţiator: Primarul Municipiului Lugoj. 

4. Prelungirea contractului de închiriere a spaţiului situat în Lugoj, str. Oltului nr. 3, et. I, ap. 14, încheiat cu Institutul de Medicină Legală Timişoara, până la data de 02.11.2011. Iniţiator: Primarul Municipiului Lugoj. 

            5. Avizarea taxelor şi tarifelor  practicate de unităţile învăţământului preuniversitar de stat,  pentru anul şcolar 2009 – 2010. Iniţiator: Primarul Municipiului Lugoj. 

            6. Acordarea  scutirii de la plata sumei de 665 lei reprezentând impozit pe clădire, 1.237 lei reprezentând majorări de întârziere aferente  impozitului pe clădire şi 363 lei reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe teren, d-nei Miloş Elena, pentru imobilul situat în Lugoj, str. Mărăşeşti, nr. 22. Iniţiator: Primarul Municipiului Lugoj. 

            7. Acordarea  scutirii de la plata majorărilor de întârziere aferente  impozitului pe clădire,  pentru suma de 199 lei, d-nei Penţa Solomie,  pentru imobilul situat în Lugoj, str. Oituz, nr. 43. Iniţiator: Primarul Municipiului Lugoj. 

            8. Acordarea  scutirii de la plata majorărilor de întârziere aferente  impozitului pe clădire, pentru suma de 361 lei, d-lui Regneanţu Samoilă, pentru imobilul situat în Lugoj, str. C. Brâncoveanu, nr. 7. Iniţiator: Primarul Municipiului Lugoj. 

            9. Acordarea  scutirii de la plata sumei de 150 lei reprezentând majorări de întârziere aferente  impozitului pe clădire şi 96 lei reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe teren, d-nei Secoşan Cornelia, pentru imobilul situat în Lugoj, str. Mărăşeşti, nr. 20. Iniţiator: Primarul Municipiului Lugoj. 

            10. Vânzarea către  d-na David Maria a terenului aferent construcţiei dobândite prin cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995, situate în Lugoj,  str. A.C. Popovici, nr. 7, ap. 1. Iniţiator: Primarul Municipiului Lugoj. 

            11. Aprobarea Planului Urbanistic Zonal  – lotizări pentru locuinţe – str. Buziaşului, etapa a  IV – a, Lugoj. Iniţiator: Primarul Municipiului Lugoj. 

            12. Aprobarea Planului Urbanistic Zonal    Lotizări - str. Decebal, Lugoj – UTR.12 –Dezvoltări locuinţe. Iniţiator: Primarul Municipiului Lugoj. 

            13.  Aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu  – Construcţie locuinţă P+M  - str. A. Vlaicu, nr. 11, Lugoj- UTR 9 Lm. Iniţiator: Primarul Municipiului Lugoj.

            14. Aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu  – Construcţie locuinţă P+M  - str. Coloman Walisch, nr. 29, Lugoj- UTR. 4 Lm. Iniţiator: Primarul Municipiului Lugoj. 

            II. Situaţia cheltuielilor salariale realizate în luna august 2009 de S.C. Salprest S.A.

            III. Probleme ale Comisiilor de specialitate.

            IV. Diverse.

Dl. Amza - propun suplimentarea ordinii de zi cu proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii duratei liniei de credit contractată  de către S.C. "Salprest" S.A. de  la Alpha Bank România  - Agenţia Lugoj. Iniţiatori: dl. Iosif Crăciunescu, dl. Ioan Barboni şi dl. Nicu Bădina.

Dl. Amza – cine este de acord cu amendamentul propus?

Se aprobă în unanimitate, cu 15 voturi.

Dl. Amza – cine este pentru ordinea de zi suplimentată cu amendamentul aprobat?

Se aprobă în unanimitate, cu 15 voturi.

Se trece la discutarea pct. 1 privind acordarea avizului preliminar pentru reactualizarea PUG – municipiul Lugoj.

Comisiile – au avizat favorabil.

Dl. Amza – este în sală şi d-na proiectant.

Dl. Bădina – am avut două clarificări, am discutat cu d-na proiectant, am primit răspunsul şi îmi voi da acordul.

Dl. Amza – supun la vot pct. 1. Cine este pentru?

Se aprobă în unanimitate, cu 15 voturi.

Se adoptă Hotărârea nr. 236/29.10.2009.

Se trece la discutarea pct. 2 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal  – Locuinţă şi spaţiu comercial - modificare regim de înălţime – propunere finală P+3E+2Er – str. Someşului, nr. 7, Lugoj.

Comisiile – au avizat favorabil.

Dl. Amza – supun la vot pct. 2. Cine este pentru?

Se aprobă în unanimitate, cu 15 voturi.

Se adoptă Hotărârea nr. 237/29.10.2009.

Se trece la discutarea pct. 3 privind aprobarea cuantumului orar al compensaţiei acordate voluntarilor din  cadrul  Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.

Comisiile – au avizat favorabil.

Dl. Amza – supun la vot pct. 3. Cine este pentru?

Se aprobă în unanimitate, cu 15 voturi.

Se adoptă Hotărârea nr. 238/29.10.2009.

Se trece la discutarea pct. 4 privind prelungirea contractului de închiriere a spaţiului situat în Lugoj, str. Oltului nr. 3, et. I, ap. 14, încheiat cu Institutul de Medicină Legală Timişoara, până la data de 02.11.2011.

Comisiile – au avizat favorabil.

Dl. Amza – supun la vot pct. 4. Cine este pentru?

Se aprobă în unanimitate, cu 15 voturi.

Se adoptă Hotărârea nr. 239/29.10.2009.

Se trece la discutarea pct. 5 privind avizarea taxelor şi tarifelor  practicate de unităţile învăţământului preuniversitar de stat,  pentru anul şcolar 2009 – 2010.

Comisiile – au avizat favorabil.

Dl. Amza – supun la vot pct. 5. Cine este pentru?

Se aprobă în unanimitate, cu 15 voturi.

Se adoptă Hotărârea nr. 240/29.10.2009.

Se trece la discutarea pct. 6 privind acordarea scutirii de la plata sumei de 665 lei reprezentând impozit pe clădire, 1.237 lei reprezentând majorări de întârziere aferente  impozitului pe clădire şi 363 lei reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe teren, d-nei Miloş Elena, pentru imobilul situat în Lugoj, str. Mărăşeşti, nr. 22.

Comisiile – au avizat favorabil.

Dl. Bădina – când se întocmesc anchete sociale sau studiu de caz social, DASC să spună punctul de vedere dacă întruneşte sau nu condiţiile de scutire sau de anulare a unor obligaţii fiscale pentru că în documentaţie avem cererea unei persoane aflate în nevoie, o credem, vine ancheta socială şi confirmă ceea ce prin declaraţie cere cetăţeanul respectiv, dar fără nici un punct de vedere. Pentru că, la punctul următor, la ancheta socială, persoana îndreptăţită din cadrul DASC spune că nu este un caz social, dar noi avem proiectul de hotărâre pe masă. Aprobăm sau nu aprobăm?

Dl. primar – cazul lui Miloş – e o cetăţeană care stă pe Mărăşeşti, după casele mari, e o femeie de 60-70 de ani, necăjită, a fost în audienţe de vreo 4 ori. E o femeie cu o situaţie aparte, bolnavă. Şi bătrânul este paralizat.

Dl. Bădina – eu am spus ca DASC să-şi spună verdictul: dau sau nu.

Dl. Amza – supun la vot pct. 6. Cine este pentru?

Se aprobă în unanimitate, cu 15 voturi.

Se adoptă Hotărârea nr. 241/29.10.2009.

Se trece la discutarea pct. 7 privind acordarea  scutirii de la plata majorărilor de întârziere aferente  impozitului pe clădire,  pentru suma de 199 lei, d-nei Penţa Solomie, pentru imobilul situat în Lugoj, str. Oituz, nr. 43.

Comisiile – au avizat favorabil.

Dl. Barboni – în referatul DASC-ului la concluzii scrie că nu reprezintă un caz social. Când luăm de bună? Când scrie sau când nu scrie? Pentru mine nu reprezintă caz social.

Dl. Amza – supun la vot pct. 7. Cine este pentru?

Se aprobă cu 14 voturi pentru şi o abţinere (dl. Barboni).

Se adoptă Hotărârea nr. 242/29.10.2009.

Se trece la discutarea pct. 8 privind acordarea  scutirii de la plata majorărilor de întârziere aferente  impozitului pe clădire, pentru suma de 361 lei, d-lui Regneanţu Samoilă, pentru imobilul situat în Lugoj, str. C. Brâncoveanu, nr. 7.

Comisiile – au avizat favorabil.

Dl. Barboni – şi la comisie am votat împotrivă. Citiţi concluziile de la ancheta socială. Aceeaşi situaţie este şi la punctul următor, unde venitul este de 26 milioane.

Dl. primar – Penţa stă împreună cu mama de 96 de ani şi cu fiica de 60 de ani. Au venit de 480 de lei. 

Dl. Barboni – pe lună.

Dl. primar – sub 625 le este venitul.

Dl. Amza – să nu încurcăm nişte lucruri. Codul fiscal spune: Consiliul poate să acorde scutiri de impozite şi taxe, majorări, penalităţi. Nu este legat de nici o anchetă socială. Ca să o legăm de o anchetă socială, noi am cerut anchetă socială, trebuie să dăm o HCL şi atunci organul de specialitate ne spune dacă se încadrează conform hotărârii care am da-o noi. Întrucât nu am dat nici o HCL, Codul Fiscal spune „se pot da de către Consiliu”.

Dl. Amza – supun la vot pct. 8. Cine este pentru?

Se aprobă cu 14 voturi pentru şi o abţinere (dl. Barboni).

Se adoptă Hotărârea nr. 243/29.10.2009.

Se trece la discutarea pct. 9 privind acordarea scutirii de la plata sumei de 150 lei reprezentând majorări de întârziere aferente  impozitului pe clădire şi 96 lei reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe teren, d-nei Secoşan Cornelia, pentru imobilul situat în Lugoj, str. Mărăşeşti, nr. 20.

Comisiile – au avizat favorabil.

Dl. Amza – supun la vot pct. 9. Cine este pentru?

Se aprobă cu 14 voturi pentru şi o abţinere (dl. Barboni).

Se adoptă Hotărârea nr. 244/29.10.2009.

Se trece la discutarea pct. 10 privind vânzarea către  d-na David Maria a terenului aferent construcţiei dobândite prin cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995, situate în Lugoj,  str. A.C. Popovici, nr. 7, ap. 1.

Comisiile – au avizat favorabil.

Dl. Amza – supun la vot pct. 10. Cine este pentru?

Se aprobă în unanimitate, cu 15 voturi.

Se adoptă Hotărârea nr. 245/29.10.2009.

Se trece la discutarea pct. 11 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal  – lotizări pentru locuinţe – str. Buziaşului, etapa a  IV – a, Lugoj.

Dl. Amza – avem şi procesul-verbal al dezbaterii publice.

Comisiile – au avizat favorabil.

Dl. Amza – supun la vot pct. 11. Cine este pentru?

Se aprobă în unanimitate, cu 15 voturi.

Se adoptă Hotărârea nr. 246/29.10.2009.

Se trece la discutarea pct. 12 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal    Lotizări - str. Decebal, Lugoj – UTR.12 –Dezvoltări locuinţe.

Comisiile – au avizat favorabil.

Dl. Amza – supun la vot pct. 12. Cine este pentru?

Se aprobă în unanimitate, cu 15 voturi.

Se adoptă Hotărârea nr. 247/29.10.2009.

Se trece la discutarea pct. 13 privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu  – Construcţie locuinţă P+M  - str. A. Vlaicu, nr. 11, Lugoj - UTR 9 Lm.

Comisiile – au avizat favorabil.

Dl. Amza – supun la vot pct. 13. Cine este pentru?

Se aprobă în unanimitate, cu 15 voturi.

Se adoptă Hotărârea nr. 248/29.10.2009.

Se trece la discutarea pct. 14 privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu  – Construcţie locuinţă P+M  - str. Coloman Walisch, nr. 29, Lugoj- UTR. 4 Lm.

Comisiile – au avizat favorabil.

Dl. Amza – supun la vot pct. 14. Cine este pentru?

Se aprobă în unanimitate, cu 15 voturi.

Se adoptă Hotărârea nr. 249/29.10.2009.

Se trece la discutarea pct. 15 privind aprobarea prelungirii duratei liniei de credit contractată  de către S.C. "Salprest" S.A. de  la Alpha Bank România  - Agenţia Lugoj.

Comisiile – au avizat favorabil.

Dl. Bădina – este vorba de linia de credit pe care o are Salprest-ul la Alpha Bank privind HCL din martie 2009, iar reglementările băncii cer ca anual proprietarul să-şi dea avizul pentru reînnoirea documentaţiei. Dăm doar avizul.

Dl. Amza – supun la vot pct. 15. Cine este pentru?

Se aprobă în unanimitate, cu 15 voturi.

Se adoptă Hotărârea nr. 250/29.10.2009.

Dl. Amza – dacă la pct. II şi III dacă nu sunt probleme, trecem la IV Diverse.

Dl. Barboni – prezint placa comemorativă care se va amplasa la cimitirul din Nisporeni. A costat 20 milioane lei vechi. Este executată din marmură şi granit negru. Cu acordul dvs., vreau s-o pun la locul faptei. Mulţumesc.

Dl. Amza – vă supun la vot avizul de principiu pentru decontarea cheltuielilor de deplasare. Cine este pentru?

Se aprobă în unanimitate, cu 15 voturi.

Dl. Barboni – vom stabili data cu dl. primar.

Dl. Baboniu – la blocul turn de lângă poştă exista o trecere pe lângă biroul notarial. Asociaţia de proprietari a închis trecerea. Vreau să ştiu dacă are autorizaţie pentru închiderea trecerii. Să fie luată jos, dacă se poate, înainte de alegeri.

Dl. Gârbea – întreabă vecinii mei de pe str. N. Titulescu dacă această stradă nu intră în atribuţiile Poliţiei Comunitare. De un an vecinii mai bătrâni care stau pe afară nu au mai văzut poliţişti comunitari pe str. Titulescu.

Dl. primar – pe Titulescu la nr. 49 şi la 62 – casa lui Recaşi – sunt probleme. La nr. 62 este şi plângere penală. De Senat s-a votat, cu unanimitate de voturi, înfiinţarea Poliţiei locale care cuprinde circulaţia, ordinea publică. Se va desfiinţa Poliţia Comunitară cât de curând după aprobarea, săptămâna viitoare, în Camera Deputaţilor, şi probabil de la 1 ianuarie vom avea Poliţie locală.

Dl. Serendan – cetăţenii de pe str. Făgetului au făcut o sesizare pentru toaletarea brazilor înalţi care, la iarnă, sub greutatea zăpezii, ar putea trage cablul după ei.

Dl. primar – cunosc situaţia.

Dl. Bădina – astăzi fiind şedinţa ordinară pe luna octombrie, până la şedinţa ordinară a lunii noiembrie este posibil să mai fie o şedinţă extraordinară, la care am înţeles că o parte din colegii noştri nu vor să participe, vreau să fac un apel ca, coordonatorii de campanie să supravegheze echipele de lipire a afişelor, să dăm dovadă de disciplină, să nu se mai rupă afişele.

Nemaifiind discuţii, dl. Amza declară închise lucrările şedinţei.

 

 

            PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                                                 SECRETAR

                    ec. Ion Amza                                                                              cons. jr. Dan Ciucu