Lugojul, plin de lumină și tradiție cu ocazia sărbătorii Sfântului Martin
Clic pe imagine pentru a mări
Ieri, 11 noiembrie, străzile din Lugoj au fost pline de lumină și veselie, datorită elevilor de la secția germană a Școlii Gimnaziale „Anișoara Odeanu”, care, alături de cadrele didactice, au ieșit cu lampioanele confecționate de ei. Aceștia au adus în oraș spiritul tradițional al sărbătorii de Sfântul Martin, cântând cântece specifice și bucurându-se de atmosfera de sărbătoare.
Tradiția a fost una vie și frumoasă, iar alături de elevi s-au alăturat și copiii de la grădinița germană, dar și elevii de liceu de la aceeași secție, demonstrând astfel o legătură puternică între toate vârstele. Sfântul Martin, un exemplu de dăruire și altruism, este sărbătorit anual în toată Europa de comunitățile romano-catolice, iar acest gest de bunătate a fost admirabil reflectat de tinerii din Lugoj, care au luminat orașul cu lampioanele lor, inspirându-se din viața Sfântului Martin.
Legenda spune că, pe vremea când era soldat, Martin a împărțit haina cu un om sărac care dormea pe stradă, iar acest gest de generozitate a marcat întreaga sa viață. La fel, și elevii de la „Anișoara Odeanu” își doresc să își lumineze drumul cu fapte bune, așa cum le-a spus părintele Francisc Lisi. Un alt exemplu de dăruire va avea loc pe 28 noiembrie, când aceștia vor aduna alimente neperisabile, pe care le vor dona persoanelor mai puțin norocoase, pentru a le aduce bucurie de sărbători.
Conducerea Școlii Gimnaziale „Anișoara Odeanu” mulțumește tuturor celor implicați în buna desfășurare a acestui eveniment, inclusiv Bisericii Romano-Catolice, Primăriei Municipiului Lugoj și forțelor de ordine – Poliției Rutiere, Poliției Locale și Jandarmeriei Lugoj, care au asigurat siguranța elevilor.
Această acțiune este o frumoasă dovadă de solidaritate, tradiție și spirit comunitar, care arată că tinerii din Lugoj sunt implicați activ în viața orașului lor și în sprijinul celor care au nevoie de ajutor.
12.11.2024