Primăria Lugoj, în dialog cu directorii unităților de învățământ: „Educația și copiii au prioritate”
Clic pe imagine pentru a mări
Educația rămâne o prioritate pentru administrația locală, motiv pentru care primarul Municipiului Lugoj, Călin Dobra, s-a întâlnit cu directorii școlilor, liceelor și grădinițelor din oraș. Discuțiile au vizat problemele cu care se confruntă unitățile de învățământ, dar și soluțiile prin care primăria poate sprijini îmbunătățirea condițiilor pentru elevi și profesori.
„Educația și copiii trebuie să fie mereu pe primul loc. De aceea, am vrut să stăm de vorbă direct cu cei care cunosc cel mai bine realitatea din școli și să vedem ce putem face concret pentru a le oferi elevilor noștri cele mai bune condiții. Aceste întâlniri sunt un început, dar trebuie să devină o normalitate într-o administrație care pune educația în prim-plan”, a declarat primarul Călin Dobra.
Întâlnirea a avut loc în contextul pregătirii bugetului pentru 2025, iar primarul a subliniat că alocările financiare trebuie să fie stabilite în funcție de nevoile reale ale unităților de învățământ. „Este important ca solicitările să fie bine fundamentate și justificate, astfel încât să putem prioritiza investițiile esențiale pentru dezvoltarea educațională a copiilor noștri”, a adăugat edilul.
Primăria Lugoj își reafirmă angajamentul de a sprijini educația și de a colabora strâns cu unitățile de învățământ pentru a asigura condiții cât mai bune pentru elevi, dar și profesori.
06.02.2025