Relaţii cu publicul

Căutare în ştiri

Servicii ON-LINE

Primăria Lugoj

Consiliul Local

Documente publice

Urbanism

Buget local

Achiziţii Publice

Compartiment Investiţii

Evidenţa persoanelor

autorizatii trafic greu

Compartiment Mediu

Protecţie civilă

Poliţia locală

Casa de Cultură

Despre oraş

Alte informaţii

Știri

Aniversarea a 25 de ani de parteneriat Lugoj-Szekszard

Clic pe imagine pentru a mări
În perioada 9-11 noiembrie, prof. ing. Francisc Boldea, Primarul Municipiului Lugoj, s-a aflat la Szekszard (Ungaria), oraș înfrățit cu Lugojul, la invitația primarului Ács Rezső cu prilejul festivalului Zilele Sf. Marton, sărbătoare locală.

Vizita s-a constituit într-un prilej de a marca un eveniment important pentru cele două orașe, respectiv aniversarea a 25 de ani de parteneriat între Lugoj și Szekszard.

Parteneriatul Lugojului cu orașul maghiar Szekszárd își are rădăcinile departe în trecut. În anul 1860, numeroşi colonişti din Szekszard şi din judeţul maghiar Tolna s-au stabilit în partea de est a actualului judeţ Timiş, întemeind localitatea Bunya-Szekszárd sau Bunea Mică. În anul 1992, un arhivar din Szekszard, Kaţian Janos, a descoperit această preţioasă informaţie istorică şi a pornit pe urmele înaintaşilor săi. Cercetările l-au condus la Lugoj, unde a stabilit primele contacte cu reprezentanţii comunităţii maghiare locale. Ajuns în Bunea Mică, Kaţian Janos a găsit un sat complet depopulat şi a aflat că locuitorii săi s-au stabilit în localităţile învecinate, printre care şi Lugojul.

Contactele Szekszard-Lugoj s-au înmulţit şi au devenit oficiale în scurt timp. De aici şi până la înfrăţire nu a mai fost decât un singur pas, aceasta fiind parafată, aşa cum am spus la început, la 28 mai 1993 de către primarii Virgil Turcan şi Kocsis Imre Antal.

Vizita primarului Francisc Boldea la Szekszárd a oferit prilejul potrivit pentru rememorarea momentelor importante din cadrul parteneriatului. În alocuțiunile lor cei doi edili au subliniat importanța relației dintre cele două orașe, angajamentul comun pentru dezvoltarea parteneriatului si au adresat mulțumiri pentru implicare celor două asociații de prietenie Lugoj- Szekszárd care au coordonat de cele mai multe ori activitățile din cadrul proiectelor comune.

Primarii celor două orașe au semnat în mod festiv un document de înoire a parteneriatului. Primarul Francisc Boldea a oferit omologului său maghiar o plachetă care marchează cei 25 de ani de parteneriat.

Programul intocmit de gazde a inclus vizite la două fabrici din Szekszárd și o întâlnire cu membri ai asociației de prietenie Szekszárd – Lugoj.


12.11.2018

Ultimele zece Știri: